În perioada 28-29 octombrie 2022, cercetători, cadre didactice și studenți din mai multe centre universitare românești și europene se vor reuni la Timișoara în cadrul unei conferințe cu tema „Ipoteze religioase în studiul naturii umane”. Conferința își propune să analizeze din punct de vedere empiric și conceptual anumite ipoteze fundamentale ale literaturii religioase privitoare la natura umană. Printre domeniile științifice reprezentate în cadrul lucrărilor conferinței se vor regăsi: teologia, filosofia, asistența socială, medicina, lingvistica, informatica, istoria și literele.
Conferința va avea loc în sala A01 a Universității de Vest din Timișoara. Participarea este gratuită, fără a fi necesară înregistrarea. Pentru studenți, inclusiv doctoranzi, din afara centrului universitar Timișoara sunt disponibile 6 burse a câte 250 de dolari, menite să acopere costurile de transport și cazare. Mai multe informații, precum și programul conferinței pot fi găsite la adresa religioushypotheses.com/conference.
Conferința face parte dintr-un proiect finanțat de către Fundația John Templeton și este organizată în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Areopagus din Timișoara, Fundația Agora Christi din Iași și Academia Română, filiala Iași.